Relația educator-părinte are un punct comun: copilul
Doamna, vrei să te joci cu mine?
Și pentru asemenea momente, iubesc să fiu Doamna.
A fi educatoare este o artă și nu oricine îmbrățișează această meserie. Ea chiar nu stă bine pe toată lumea. Dacă nu intri în lumea copiilor, dar mai ales în sufletul lor, du-te la birou. Fă-te secreatară! A fi educatoare nu înseamnă să stai cu mâinile la spate și să dai ordine, ci înseamnă a te coborî la nivelul copiilor și de a le fi parteneră. E o lume de basm pe care eu o găsesc zilnic, doar cu prinți și prințese…
A fi educatoare înseamnă a educa, a modela suflete, urmând a avea o groază de satisfacții. A fi educatoare înseamnă să simți. Să simți iubire sinceră pentru copii, să fii îndrăgostită de ei, să semeni dragoste, să simți ca ei sunt parte semnificativă pentru tine. Sufletul unui copil nu îl apropii decât cu iubire, îl mângâi cu iubire, îl vindeci cu iubire. Cu sufletul unui copil nu te poți juca. El este cea mai mare bogăție! De aceea, atunci când dau drumul brațelor mamei, le apucă pe cele ale educatoarei. Cele două mâini trebuie să șteargă zeci de lacrimi, să îmbrățiseze cu căldură cinci copii și alte douăzeci de mânuțe să le țină strâns încât să le ofere siguranță. Ochi să mai aibă educatoarea să le exprime blândețe, o voce care să le cânte, să îi animeze și să le spună „ai încredere! Eu sunt prietena copiilor! Nu vă vreau decât binele!”. Mintea să nu îi lipsească educatoarei, spontaneitatea pentru a-l ajuta pe fiecare copil în parte și tolba plină de idei, jocuri și creativitate. Cu alte cuvinte, educatoarea este cea care presară magie peste copilărie, cea care are sămânța magică a cunoașterii și împarte cu copiii tainele scrisului, cititului, numerelor. Tot ea face teatru de păpuși, inventează jocuri și învață poezii. Care ar fi rețeta unei educatoare? Dăruire, muncă, talent, har, bunătate, iubire și… suflet mare. A fi educatoare înseamnă a avea o nobilă meserie și sunt tare mândră! Mă înclin cu stimă în fața părintilor mei că m-au îndrumat pe acest drum.
În concepția părinților, educatoarea trebuie să fie a doua mamă, cea care le protejează și le îngrijește copilul minim cinci ore pe zi, copilul pe care trebie să îl alinte și să îl iubească, exact ca un părinte. Evident, educatoarea face acest lucru cu toți copiii, fără diferențe. În relația educator – părinte – copil e necesar să primeze copilul. El este numitorul comun care unește educatorul de părinte și, evident, reciprocitatea este valabilă. Este foarte important ca legătura dintre educator și copil să fie compatibilă. Părintele este mulțumit atât timp cât copilul este fericit și pleacă cu zâmbete de la grădiniță, spunând „mai vin mâine, doamna”
Atunci realizez că „părinții dau aripi copiilor, iar educatorii îi învață să zboare”.
Mulțumire sufletească, împlinire, satisfacție sau cum să o numesc? Cert e că am același gând precum cel al părinților. Avem aceeași întrebare și același răspuns. Ce ne dorim de la copiii noștri? DA, să fie fericiți şi să nu lăsăm acest lucru doar în natura întâmplărilor. Toți cei care ne îngrijim de copii ar trebui să avem un plan pentru a crea bucurie pe termen lung acestora. DA, dorim, atât ca educatori, cât și ca părinți, să avem copii care își creează un drum responsabil, care îi face să devină oameni buni. Vrem ca ei să dobândească valori, să își însușească norme, să aducă contribuție în lumea în care trăim, dar în adâncul inimii, vrem ca ei să fie fericiți. Fericirea nu o putem defini, dar se citește pe chipul copilului. Și dacă nici copiii nu mai spun adevărul, atunci cine?
Dragostea, familia, școala, educația sunt verigi indispensabile în viața unui viitor adult. Familia are atribuții clare și diverse. Tot din familie, copilul absoarbe conduite, obiceiuri și imită comportamentele persoanelor importante și apropiate din viața sa. Familia este locul unde copilul se simte dorit, iubit, încurajat, îndrumat, de aceea, e imperios necesar ca aceasta să păstreze o legătură strânsă cu unitatea de învățământ unde educatoarea întreprinde activități de cunoaștere a copilului, studiază dosarele personale, aplică chestionare, proiectează întâlniri individuale și colective și încheagă relația cu fiecare familie prin diverse mijloace- telefon, email, panourile de la clasă, prin prezentarea portofoliilor copiilor cu fișele de lucru sau chiar prin reprezentația copiilor la activitățile extracurriculare (serbări, concursuri). Cel care câștigă și e beneficiar este însuși copilul.
Grădinița trebuie să găsească o punte de legătură cu familia, oferindu-i căi de educație în beneficiul copiilor. Ca educator, consider necesară comunicarea tuturor modificărilor în comportamentul preșcolarilor. Important este ca părinții să vină în sprijinul acestuia pentru a găsi rezolvări concrete, având un centru comun: copilul. Colaborarea strânsă, implicarea familiei, continuarea procesului educațional propus de instituția preșcolară sunt factori primordiali pentru a crea un parteneriat educațional eficient.
„Împreună vom reuși!” este deviza mea. Consider că părinții trebuie implicați, stimulați și ajutați să conștientizeze rolul mediului familial în educație, chiar încurajați să se ofere voluntar în realizarea diversă a activităților din grădiniță. Ambele părți, atât familia, cât și unitatea de învățământ au un interes comun: dezvoltarea fizică, cognitivă și socio-emoțională a copilului.
Familia educă copilul, iar grădinița, prin educator, continuă demersul, respectând și ținând cont de nevoile preșcolarului pentru a crește frumos împreună. Menirea educatoarei este de a-l face pe copil să colaboreze în permanență, să îi fie partener, iar personalitatea copiilor să se regăsească în încrederea de sine a cadrului didactic, în echilibrul psihic, capacitatea de comunicare și simțul frumosului. Îi revineeducatoarei rolul de a insufla frumosul către viață și de a-i ghida primii pași spre explorarea și cunoașterea vieții.
O mamă de băiat spune: „Relația pe care am stabilit-o noi, ca părinți, cu educatorul este una bazată pe încredere, comunicare transparentă și o colaborare zilnică în ceea ce privește nevoile, educația și liniștea sufletească a copilului nostru. Felul în care ne-am poziționat față de grădiniță, implicit față de educator, este și modul în care copilul nostru s-a raportat față de aceasta, fapt ce a dus la o dezvoltare armonioasă din punct de vedere emoțional, cât și din perspectiva acumulării de noi informații. Consider că un părinte liniștit înseamnă un copil liniștit, liber în exprimare și cu încredere în sine. Atât timp cât educatorul a reușit să rezolve această necesitate, parteneriatul dintre noi este unul foarte solid și de bun augur.”
Ca educator, nu pot decât să mă bucur de feedback-urile pe care le primesc zilnic, de diversele complimente și să ofer în continuare apă, lumină, pământ, așa cum face un grădinar cu floarea sa. Încrederea și sprijinul în demersul bun al lucrurilor mă determină să ridic educația, alături de alți colegi, la rang de artă.