Perspectiva didactică asupra comunicării

BIBLIOGRAFIE:

1. Pamfil Alina,

Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, 

Editura Paralela 45.

2. Moirand S.,

Einseigner a comuniquer,

Paris, Hachette, 1990. 

Domeniul comunicării acoperă, prin conținuturile programelor de limba și literatura română, pe parcursul celor trei cicluri (primar, gimnazial și liceal), următoarele aspecte: 

• - toți parametrii implicați în comunicare (emițător, receptor, mesaj, cod, canal, context); 
• - combinarea mijloacelor în comunicarea orală (verbale, nonverbale, paraverbale); 
• - limbaje artistice diverse (literatură, film, teatru, arte plastice, muzică); 
• - comunicarea în mass-media (presa scrisă și audiovizuală). 

„Instituit drept cadru general al didacticii comunicării, modelul situației de comunicare elaborat de lingvistul de origine rusă Roman Jakobson prezintă avantaje evidente: 

1.include parametrii esențiali ai situației de comunicare, parametrii ce permit nu doar descrierea exactă și înțelegerea actului comunicării, dar și formarea și cizelarea competenței

de comunicare

; 

2. acest tipar lărgește, prin diversitatea funcțiilor limbajului, viziunea asupra comunicării (redusă anterior, la transmiterea de informație cu caracter descriptiv); 

3. coerența modelului pune în acord parametrii comunicării cu funcțiile limbajului, facilitând în acest fel asimilarea problematicii comunicării.[…] 

Importanța perspectivei funcționale asupra limbajului constă în complexitatea imaginii care o restituie”.  

Parametrii comunicării pot să se constituie drept cadru al tuturor activităților de comunicare, fie ea orală sau scrisă. Prin întrebări simple, orientate spre factorii care determină comunicarea și spre modul de funcționare a limbajului, îi putem ghida pe elevi în înțelegerea aspectelor legate de comunicare. 

În acest sens, Sophie Moirand inventariază o serie de întrebări simple, foarte utile, care pot fi folosite în discutarea diverselor situații de comunicare performante de elevi sau întâlnite de ei în textele citite: 

 „-Cine vorbește?, Cui i se adresează? 

-Ce comunică?, Despre ce comunică? 

-În prezența cui?, Unde?, Când?, Cum? 

 -În ce scop? 

-Care sunt relațiile dintre cei ce comunică? 

-Care sunt relațiile dintre cei ce comunică și ceea ce este comunicat? etc.”

O astfel de abordare permite înțelegerea de către elevi a elementelor esențiale ale comunicării și a felului în care comunicarea reflectă intențiile conlocuitorilor, relațiile dintre vorbitori, atitudinile față de cele comunicate etc. 

Perspectiva comunicativ-funcțională introdusă în programele de limba și literatura română are ca obiective majore: 

1) înțelegerea literaturii ca act de comunicare, în care receptorul are un rol activ (discursul despre text devine negociere a sensurilor unui text: elevul este pus el însuși să gândească asupra textului și să-și exprime opiniile, argumentându-le cu exemple din text); 

2) înțelegerea faptului că în orice comunicare predomină anumite funcții, pe care elevii le pot identifica, acest lucru ajutându-i să înțeleagă bine mesajul respectiv; 

3) înțelegerea faptului că orice comunicare trebuie adecvată factorilor care compun la un moment dat o situație de comunicare (adaptarea mesajului la factori diferiți, alți destinatari, alt cod, alt canal, alt context etc.); 

4) perspectiva pragmatică asupra comunicării implică și dobândirea de către elevi a unor instrumente de receptare care să-i prevină asupra intenției de manipulare prin limbaj în diferite scopuri.

 Alina Pamfil,

Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, 

Editura Paralela 45, pp. 59-61

 S. Moirand,

Einseigner a comuniquer,

Paris, Hachette, 1990, pp. 13-14.