Modalităţi de dezvoltare a abilităţilor socio–emoţionale
Inteligenţa emoţională din viaţa adultă îşi are origineaîn dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale în perioada preşcolară şi cea şcolară, acestea fiind o perioadă de achiziţii fundamentale în plan emoţional,social şi cognitiv. Competenţa emoţională reprezintă abilitatea indivizilor de a se adapta atât la propriile emoţii cât şi la emoţiile celorlalţi, pe când competenţa socială se referă la abilitatea copiilor de a forma relaţii sociale funcţionale cu ceilalţi copii şi cu adulţii din viaţa lor. Competenţele emoţionale precare expun copiii risculuide a dezvolta diverse forme de psihopatologie, precum crize de furie necontrolată, agresivitate, anxietate, depresie etc, având drept consecinţă comportamente antisociale, renunţarea la şcoală, dependenţă de drogurietc.Competenţele emoţionale influenţează dezvoltarea cognitivă a copiilor,pregătirea şi adaptarea la mediul şi cerinţele şcolare. De exemplu, un copil cu reacţii frecvente de teamă în situaţii de evaluare îşi orientează atenţia spre gestionarea fricii resimţite, în detrimentul utilizării acesteia pentru realizarea sarcinilor şcolare.Competenţele sociale insuficient dezvoltate duc la dificultăţi în formarea şi menţinerea relaţiilor sociale, în consecinţă copiii pot fi marginalizaţi şi respinşi, petrecând mai mult timp jucându-se singuri, ceea ce contribuie la izolare şi la interacţiuni limitate cu copiii de aceeaşi vârstă. Lipsa popularităţii printre colegi şi izolarea au drept consecinţe formarea unei imagini negative despre capacitatea copilului de a face faţă interacţiunilor sociale, care se manifestă prin evitarea celorlalţi copii şi duc la anxietate şi depresie. S-a constatat că acei copii care au abilităţi sociale slab dezvoltate au dificultăţi în a urmări instrucţiunile educatorului, nu se pot concentra suficient şi nu reuşesc să îndeplinească sarcinile la un nivel optim ceea ce duce la o slabă adaptare la cerinţele şcolare şi, în cazuri extreme, la absenteism şi abandon şcolar.
Terapia Raţional- Emotivă şi Comportamentală (REBT), bazată pe cercetările lui Albert Ellis (1980)porneşte de la ideea că problemele emoţionale sunt rezultatul unui stil de gândire deficitar cu privire la evenimente şi nu acestea în sine. Modelul ABC al perturbărilor emoţionale, în care A reprezintă evenimentul activator, B-convingerile despre acesta, iar C- consecinţele emoţionale şi comportamentale arată importanţa convingerilor asupra acţiunilor. Astfel, distresul emoţional este cauzat de convingeri iraţionale de genul:
- “Eu trebuie să mă descurc bine şi să câştig aprobarepentru ceea ce fac, pentru că, altfel,sunt considerată o persoană de nimic.”
- “Ceilalţi trebuie să mă trateze cu consideraţie şi bunătate exact în modul în care îmi doresceu, iar dacă nu o fac,societatea sau universul ar trebui să îi pedepsească.”
- “Mediul în care trăiesc eu trebuie organizat astfel încât toate să le primesc uşor, să nu mi se întâmple nimic nedorit.”
Mai concret, în cazul copiilor de vârstă şcolară, vom auzi următoarele afirmaţii: “este cumplit că nu mă plac; sunt o persoană rea dacă greşesc; totul trebuie să se întâmple aşa cum vreau eu; trebuie să primesc cu uşurinţă ceea ce vreau; lumea trebuie să fie dreaptă; trebuie să câştig; este mai bine să evit provocările decăt să risc eşecul; trebuie să mă conformez grupului; nu suport să fiu criticat; este vina părinţilor mei că sunt nefericit; nu pot face nimic pentru a depăşi starea în care sunt. ”(Waters, 1982) Imediat ce am identificat aceste atitudini disfuncţionale, începe etapa următoare, respectiv etapa D, disputarea convingerilor iraţionale referitoare la eveniment pentru a fi înlocuite cu cele raţionale, care sunt însoţite de emoţii adaptative.
Vernon (2006) prezintă cazul lui Andrei, un băiat care nu a fost invitat la petrecerea unui coleg. Acesta se simte supărat (C- consecinţa emoţională) pentru că nu a fost invitat la petrecere (A- evenimentul activator) deoarece gândeşte că e groaznic că nu a fost invitat şi că prietenul său trebuia să îl invite, drept pentru care trage concluzia că e o persoană lipsită de valoare (B- convingerea iraţională). Autoarea exemplifică căteva întrebări cu ajutorul cărora Andrei să pună sub semnul îndoielii aceste convingeri: “Doar pentru simplul fapt că nu ai fost invitat la petrecere înseamnă că nu eşti bun de nimic?”; ”Care ar putea fi alte motive pentru care nu ai fost invitat la petrecere?”; ”Să presupunem că eşti singurulcare nu a fost invitat,ar fi chiar aşa de groaznic încât să nu poţi suporta?”etc.
De ce ar trebui educaţia elevilor, chiar şi a celor cu CES, să conţină activităţi prin care să îi ajutăm să se ajute pe ei înşişi, punându le la dispoziţie concepte pozitive despre sănătatea mentală? Autoarea, Vernon (2006), susţine că nucleul de convingeri iraţionale pe care metoda REBT încearcă să le modifice este legat de multe din problemele cotidiene întâmpinate în cadrul şcolar:
·Echivalarea propriei valori cu performanţa şi, în consecinţă, lipsa unui sentiment de mulţumirede sine;
· “Catastrofarea” evenimentelor;
· Reacţii în modalităţi autodefensive (de exemplu, recurgerea la consum de alcool sau de droguri);
·Generalizarea excesivă şi pierdereaperspectivei asupra problemei, urmată de reacţiiimpulsive (în cazuri extreme, chiar suicid) ;
· Nerăbdarea în atingerea scopurilor generată de convingeri iraţionale de tipul “totul ar trebui să fie uşor”;
Concluzia e că eforturile de a prevenisau de a remedia comportamentele nedorite ale elevilorar fi superficiale dacă nu ne-am îndrepta atenţia asupra învăţării acestora să gestioneze mai bine emoţiile negativeprin schimbarea cogniţiilor.
Activităţile propuse se axează pe conceptele iraţionale de bază, prin intermediul diverselor activităţi participative şi întrebări deductive. De exemplu, activitatea “Roata emoţiilor” are drept obiectiv dezvoltarea vocabularului referitor la emoţii. Elevilor le este arătat jocul “Roata emoţiilor” la care fiecareparticipant va încercasă explice emoţiala care s-a oprit braţul roţii şi va da exempledin viaţa lui în care s-a simţitla fel. Discuţiile vor fi centrate pe întrebări referitoare la conţinut (“Au fost emoţii pe care nu le-aţi trăit niciodată?”, “Au fost unele din exemplele pe care le-au dat ceilalţi colegi similare cu ceea ce aţi trăit voi când aţi avut una din aceste emoţii?”) sau întrebări de personalizare (“Care dintre emoţii vi se par cele mai plăcute/neplăcute ?”, “Ce aţi învăţat despre emoţiile voastre şi despre emoţiile celorlalţi?”).
Catrinel A. Ştefan şi Kállay Éva (2010) propun activitatea “Pălăria magică pentru soluţii ”, în care se urmăresc competenţe specifice precum rezolvarea de probleme şi identificarea etichetelor verbale ale emoţiilor prin înţelegerea faptului că un comportament are consecinţe asupra emoţiilor persoanelor implicate şi prin analizarea unei situaţii din mai multe perspective. Pe scurt, activitatea presupune interpretarea unei scenete simple cu două păpuşi manevrate de către propunător cu următorul scenariu:
“Radu smulge jucăria din mâna lui Alex, drept urmare acesta începe să plângă. Cum se simte Alex (identificarea emoţiei de tristeţe) ? Pentru că nu vrea să rămână fără jucărie, Alex începe să îl lovească pentru a o recupera. Ce fac Radu şi Alex? Cum se simt fiecare în parte? (identificarea emoţiei de furie ca reacţie la comportamentul agresiv)”.
În partea a doua parte a activităţii, propunătorul va da pălăria magică unuia dintre elevii participanţi care este solicitat să povestească întâmplarea, să presupună ce emoţii simt cei doi protagonişti şi să propună o soluţie pentru ca aceştia să nu se mai certe. Autoarele recomandă să lăudăm eforturile copiilor de a identifica consecinţele şi să apreciem orice soluţie oferită pentru că activitatea urmăreşte să ajutăm copiii în dobândirea strategiilor de rezolvare de probleme adecvate vârstei.