MIND MAPPING
Mind mapping, este o metoda de învățare eficientă constituită din reprezentări grafice menite să organizeze informația și să faciliteze înțelegerea unor concepte și a relațiilor dintre ele. Harta va avea în centru, într-un chenar, unul sau câteva cuvinte cheie, care rezumă conceptul analizat. Acesta va fi conectat prin linii ori săgeți cu diferite explicații și concepte corelate, încadrate la rândul lor în chenare de diferite forme, culori și dimensiuni. Astfel, cititorul nu va parcurge materialul de la stânga la dreapta și de sus în jos, ci din centru, urmând săgețile și parcurgând nivelurile concentrice ale graficului. Înțelegerea conceptului va fi astfel mult mai facilă și minuțioasă, în același timp(Clive Lewis, Richard Evans, Mind Mapping for a Business Advantage, 2008, ASTD Press, USA -
https://virtualboard.ro/mind-map-invatare-eficienta-tehnica-de-memorare/).
Această metodă modernă de predare a fost pusă în aplicare printr-o activitate la care au participat elevi din clasele V-VIII, elevi cu deficiențe mintale ușoare dar și cu elevi cu deficiențe mintale severe. Subiectul activității a fost ”bullying-ul”, s-au inițiat discuții referitoare la tema prezentată, s-a definit termenul de bullying, elevii au dat exemple de situații în care s-au regăsit ei, prietenii , familia sau colegii lor.
Ativitatea practică cu ajutorul metodei
mind mapping,
a fost realizată pe două coli de hârtie albă. Astfel: pe o coală albă a fost scris în centru cuvântul bullying și pornind de la acest cuvând o grupă de elevii au trebuit să-și exprime în scris cu alte cuvinte sinonime sau antonime cuvântului bullying; pe o altă coală albă având central scris tot cuvântul bullying , o altă grupă de elevi au trebuit să se exprime prin desen ce știu despre bullying. Ca materiale au fost folosite carioci, acuoarele, pensule. Grupele de elevi au fost formate din elevi cu deficiențe mintale ușoare integrate în ele și elevi cu deficiențe mintale severe.
Această metodă este perfectă și la îndemâna elevilor noștri , pliindu-se foarte bine atât la elevii cu DMM-ei putându-se exprima prin scris, cât și la elevii cu DMS-ei putându-se exprima mai mult prin desen. Îmbinarea acestei metode moderne la elevii cu CES este o combinație perfectă pentru recuperarea, integrarea, socializarea și exprimarea lor.
Bibliografie: ”Creativity in teaching and training & how to use music,art, ICT and outdoor activities in education”- Proiect Erasmus +Mobilități, 2017-1-R001-KA104-035992
Clive Lewis, Richard Evans, Mind Mapping for a Business Advantage, 2008, ASTD Press, USA -
https://virtualboard.ro/mind-map-invatare-eficienta-tehnica-de-memorare/).