Metoda proiectelor la vârstele timpurii

Metoda proiectelor este o strategie de învăţare şi evaluare, a cărei caracteristică se concentrează pe efortul deliberat  de cercetare, pe căutarea şi găsirea răspunsurilor legate de tema propusă. Proiectele tematice presupun investigarea unor subiecte propuse de copii, sugerate de anumite evenimente, întamplari, ordinea desfăşurării lor fiind la latitudinea educatoarei şi a copiilor. Subiectul proiectului este inspirat din mediul apropiat, presupunând interacţiunea directă dintre copil si mediu. Conţinuturile converg temei sau subtemei, respectă nevoile de cunoaştere ale copiilor la un moment dat ţinandu-se seama de particularitaţile de vârstă ale acestora.

Activitaţile integrate, desfaşurate pe parcursul proiectelor tematice aduc un plus de lejeritate si mai mult, coerenţa procesului de predare – învatare – evaluare. Aceste activitaţi asigură o învaţare activă, care se extinde pâna la limita pe care copilul o stabileşte, reflectă interesele şi experienţa copiilor şi are o finalitate reală. Cum bine ştim, copilul de vârstă preşcolară traversează un stadiu de maximă flexibilitate şi receptivitate la influenţele mediului. De aceea, respectând nivelul dezvoltării psihice şi al capacităţii motrice specifice vârstei, rămâne ca educatoarea să asigure şi o formă plăcută, antrenantă, stimulantă în organizarea conţinuturilor de învăţat. Ea trebuie să aibă măiestria de a trezi interese, pentru că activităţile care răspund intereselor copiilor se desfăşoară cu plăcere şi sunt mult mai eficiente. Atunci când copiii îşi satisfac curiozitatea, ei acumulează informaţii, găsesc singuri explicaţii, formulează concluzii, exersând ,,arta de a învăţa”. O strategie de abordare integrată a dezvoltării copilului este învăţarea pe bază de proiect tematic care presupune integrarea diferitelor arii curriculare prin explorarea unei idei interesante care se leagă de mai multe domenii.

Proiectarea tematică este un demers elaborat, care necesită o bună pregătire a cadrului didactic în ce priveşte utilizarea conceptelor şi conţinuturilor ştiinţifice, iar activităţile desfăşurate în cadrul proiectului necesită antrenarea părinţilor, specialiştilor, membrilor comunităţii sau a altor factori. De asemenea, evoluţia activităţilor într-un proiect este previzionată de o hartă care conţine, prin direcţiile de dezvoltare stabilite, traseul învăţării. Acesta trebuie permanent monitorizat şi evaluat pe parcursul derulării. Este necesară existenţa unui centru tematic, care se îmbogăţeşte permanent prin strădania copiilor, a educatoarei, a părinţilor sau a celorlalţi parteneri (membri ai comunităţii şi alţii). Un aspect deosebit de important este acela că toate proiectele tematice trebuie să aibă o finalitate – o lucrare colectivă, o acţiune amplă, în care sunt antrenaţi toţi factorii implicaţi, o expoziţie, un act umanitar, un obiect de decor sau de folosinţă în grădiniţă, un poster, un afiş, un cod sau un regulament pentru copii, etc. (M.E.N., 2019:25). Pentru fiecare proiect derulat trebuie să se întocmească portofoliul proiectului, ca o dovadă a parcurgerii sale. El trebuie să conţină materiale cu conţinut informaţional vizând tema proiectului, harta proiectului, tot proiectul tematic, lucrări realizate de către copii, imagini sugestive din timpul derulării proiectului, materiale create, albume. Demnă de semnalat este şi necesitatea unui inventar de probleme ce stabileşte încă de la debut ce ştiu şi ce nu ştiu, dar doresc să afle copiii despre… , reflectând profunzimea abordărilor şi preocupărilor cadrului didactic pentru detalii. Trebuie să ţinem seama de necesitatea selectării obiectivelor, pentru întreaga perioadă a derulării proiectului tematic, deoarece succesul activităţii didactice este condiţionat de claritatea şi ordonarea obiectivelor pe care le urmăreşte. Progresul şi achiziţiile înregistrate pe parcursul derulării proiectului trebuie să fie vizibile în atitudinile, comportamentele, deprinderile pe care copiii le-au dobândit, în cunoştinţele nou-însuşite, toate fiind reflectate în portofoliul proiectului. Literatura de specialitate consideră necesară parcurgerea unor etape în derularea unui proiect.

În faza I a proiectului, copiii şi educatorul dedică un timp discuţiilor în vederea selectării şi conturării subiectului care va fi investigat. La grupele mici, iniţiativa aparţine educatoarei, atât în ceea ce priveşte alegerea subiectului, cât şi în stabilirea zonelor de interes, a inventarului de informaţii (ce ştim, ce dorim să aflăm), în alcătuirea hărţii proiectului şi în crearea centrului tematic. La grupele mari, mai ales dacă preşcolarii sunt acomodaţi cu derularea proiectelor tematice, ei înşişi îşi prezintă ideile, şi astfel grupa se mobilizează pentru alegerea subiectului. După trezirea interesului copiilor, rolul educatoarei se diminuează, ea colaborează discret lăsând copiii să-şi manifeste creativitatea.

Faza a II-a este cea a derulării propriu-zise a proiectului. Aceasta presupune din partea educatoarei distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului, identificarea surselor de informare. Urmează cercetarea propriu-zisă, care se poate realiza şi în afara sălii de grupă pentru a investiga locurile, obiectele, evenimentele sau chiar fenomene ale naturii specifice anotimpului despre care se discută. 

Faza a III-a, finalizarea şi detalierea evenimentelor, se poate realiza sub forma unor discuţii, descrieri a ceea ce au descoperit şi a prezentării unor produse, a unor prezentări dramatice, spectacole sau prin realizarea unor excursii. 

Aşa cum subliniază numeroase studii, cel puţin în fazele iniţiale, copilul are tendinţa naturală de a aborda realitatea într-un demers global, asemănător omului de ştiinţă, dar fără să separe şi să includă cele constatate în domenii disparate de cunoaştere (Tomşa, 2005:119). Pot afirma că în prezent, prin toate activităţile pe care le desfăşor în sala de grupă, de cele mai multe ori abordăm în mod integrat conţinuturile din diferite domenii ale cunoaşterii, astfel încât să se asigure achiziţia de către copii a unei imagini coerente, unitare, globalizante despre lumea reală.

BIBLIOGRAFIE:

*** (2019) „Curriculum pentru educația timpurie (0-6 ani)”, M.E.N., Bucureşti;

*** (2008) „Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor între 3 – 6/7ani”, Unitatea de Management al Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar;

TOMȘA, GH., (coord.), (2005), „Psihopedagogie preşcolară şi şcolară”, Ed. Coresi, Bucureşti;

PINTILIE, M., (2002) -

Metode moderne de invatare – evaluare

, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca;

PREDA, V., (2005) –

Metoda proiectelor la varstele timpurii

, Editura Miniped, Bucuresti.