Evaluarea în cadrul activităţilor nonformale

Evaluarea realizată în urma activităţii de învăţare nonformală este necesar să urmărească progresul elevului în raport cu el însuşi şi mai puţin raportarea la norme de grup (relative). Se impune ca progresul elevului să fie monitorizat cu atenţie, înregistrat, comunicat şi discutat cu ei înşişi şi cu părinţii periodic. Când este vorba de o activitate nonformală, o evaluare eficientă este bazată pe o observaţie sistematică, pe portofoliul elevului, pe fişele de muncă independentă, pe testele rezolvate, pe eseuri etc. În cadrul activităţilor nonformale şi evaluarea cunoaşte o formă mai puţin formală, chiar opţională, în care nu intervine stresul notării. Evaluarea se realizează în funcţie de tipul activităţii nonformale, de obiectivele urmărite în cadrul acestor activităţi cu impact doar în plan subiectiv. Funcţia de notare, de ierarhizare este mai puţin utilizată, doar în cadrul concursurilor şi olimpiadelor. Evaluarea activităţilor nonformale se realizează cu scopul de a conferi o valoare didactică acestui tip de educaţie, de a urmări progresul elevilor, de a regla actul didactic al cadrului didactic vizavi de performanţele elevilor. 

Condiţiile de realizare a performanţei sunt diferenţiate pe trei niveluri, corespunzătoare aprecierii cu calificativele: suficient, bine, foarte bine, excelent.  În cadrul activităţilor nonformale sunt puse la dispoziţia cadrului didactic nonformal aceleaşi tipuri de itemi de evaluare pe care acesta îi poate folosi în măsura în care stimulează activitatea elevilor şi-i determină să obţină performanţe. Tipurile de evaluare cu care poate lucra sunt: probele şi itemii. Probă reprezintă orice instrument de evaluare proiectat, administrat şi corectat de către învăţător/profesor, iar itemul este un element component al unei probe. În activitatea nonformală se recomandă utilizarea itemilor subiectivi pentru că sunt uşor de construit, solicitând răspunsuri deschise, ei evaluează procese cognitive de nuvel ridicat, verificând obiective care privesc creativitatea şi originalitatea. Au însă dezavantaje: fidelitate şi validitate scăzută, necesitatea de scheme de notare complexe şi greu de alcătuit, corectarea durând mult. Metodele de evaluare utilizate în practica curentă sunt clasificate în trei mari categorii: metode de verificare; metode de măsurare; metode de apreciere. Metodele de verificare, în funcţie de modalitatea concretă de utilizare pot fi: evaluare orală; evaluare prin probe scrise; evaluare prin probe practice; evaluare prin teste; evaluare prin proiecte; evaluare prin portofolii; evaluare prin chestionare; evaluare prin observaţii. Evaluarea orală este frecvent utilizată în cadrul activităţilor nonformale şi se realizează prin întrebări şi răspunsuri şi prin îndeplinirea unor sarcini de lucru, oral, la tablă, pe grupe etc. Sub atenta supraveghere a cadrului didactic. Este folosită ca verificare curentă şi parţială, pe parcursul programului de instruire/învăţare. Ca şi în activitatea de tip formal, formele evaluării orale sunt: chestionarea orală, dialogul, dezbaterea, prezentarea. Este folosită mult tehnica dialogului purtat între doi elevi, dintre care unul joacă rolul de examinator, iar clasa pe cel de evaluator, atât al calităţii întrebărilor formulate, cât şi a răspunsurilor, dezbaterea pe o temă stabilită în prealabil în care este implicată întreaga grupă, iar educatoarea devine mediator, având rolul de a redresa discuţia dacă aceasta deviază de la subiect şi de a o menţine la un nivel corespunzător, de asemenea prezentarea unui portofoliu sau a unei lucrări în faţa clasei. Evaluarea orală reprezintă un mjloc util şi eficient de verificare operativă şi punctuală a performanţelor elevilor în activitatea şcolară. Această modalitate relevă modul de exprimare al elevilor, logica expunerii, spontaneitatea, dicţia, fluiditatea exprimării şi îi deprinde pe elevi cu comunicarea orală directă şi permite tratarea diferenţiată.

În cadrul activităţilor nonformale evaluarea scrisă se utilizează cu discernămât şi au rolul de a constata evoluţia elevului în conformitate cu atingerea scopurilor propuse. Probele scrise în activitatea nonformală se folosesc ca documente de ierarhizare doar la concursuri şi olimpiade. Probele practice se pot folosi cu eficienţă în cadrul activităţilor pentru constatarea capacităţii elevilor de a aplica informaţii, de a folosi corect priceperile, deprinderile, abilităţile formate în activitatea concretă, practic-aplicativă. Acest tip de evaluare oferă posibilitatea elevilor de a-şi dezvolta competenţe generale de analiză, de sinteză şi generalizare. Un tip specific de probă practică utilizată în cadrul activităţilor îl constituie activităţile experimentale prin care elevul descoperă mecanisme specifice de investigaţie, de observare, de reflecţie. Aceste experimente sunt situaţii de învăţare care se desfăşoară în cadrul diferitlor activităţi şi care îşi propun să evalueze capacităţi şi deprinderi variate şi de aceea acestea au un caracter preponderent formativ. Proiectul este un instrument de evaluare frecvent utilizat în cadrul activităţilor nonformale. Proiectele sunt lucrări care se execută într-o perioadă mai lungă de timp şi presupun sarcini multiple de lucru, individuale sau de grup. Proiectele dau posibilitatea evaluării capacităţilor elevilor, adecvarea metodelor de lucru, a instrumentarului, a materialelor şi a echipamentelor din dotare, permit rezolvarea de probleme, realizarea cu acurateţe a produsului din punct de vedere tehnic, oferă posibilitatea generalizării problemei/soluţiei şi a modalităţii de prezentare a proiectului. Pentru ca portofoliul să devină un instrument de evaluare interactiv este necesară stabilirea tematicii şi a conţinutului acestuia împreună cu elevii. Acest tip de evaluare, prin portifoliu, este frecvent utilizată în cadrul activităţilor nonformale, datorită aspectului mai puţin riguros decât un test sau o evaluare de alt tip şi datorită calităţii acestuia de a oferi posibilitatea personalizării evaluării. O altă metodă folosită cu eficienţă în activitatea nonformală este observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor şi constă în investigarea sistematică pe baza unui plan dinainte elaborat şi cu ajutorul unor instrumente adecvate, a acţiunilor şi interacţiunilor, a evenimentelor, a relaţiilor şi a proceselor cu scopul constatării progreselor elevilor. 

Evaluarea cu ajutorul software-ului specializat este o formă plăcută şi acceptată de elevi, se realizează prin rularea unui program informatic educaţional, program recunoscut de sistemul de operare al unui calculator şi care se poate adapta nivelului evaluaţilor prin ajustarea dificultăţii itemilor pe care îi conţine. Acest tip de evaluare angajează feedback-ul, astfel încât se realizează şi corecţiile necesare. În activitatea nonformală se foloseşte cu mult succes autoevaluarea, utilizând grilele de autoevaluare, care permit elevilor să-şi determine în condiţii de autonomie, eficienţa activităţilor realizate în conformitate cu: capacităţile vizate; sarcinile de lucru formulate; valori ale performanţei preconizate. În autoevaluare elevii pot să folosească autoaprecierea verbală şi autonotarea. Implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate are efecte benefice, deoarece elevul exercită rolul de subiect al acţiunii pedagogice, de participant la propria sa formare. Elevii, apreciindu-şi rezultatele obţinute reuşesc să înţeleagă necesitatea depunerii efortului pentru atingerea unor obiective stabilite. De asemenea, cultivă motivaţia lăuntrică şi atitudinea pozitivă, responsabilă, faţă de propria activitate. O altă metodă este şi autocorectarea sau corectarea reciprocă, ca exerciţiu pe calea dobândirii autonomiei în evaluare. Elevul reuşeşte sa-şi depisteze operativ unele erori, scăpări, în momentul realizăriii unor sarcini de îmvăţare. Depistarea lacunelor proprii sau ale colegilor, chiar dacă nu sunt sancţionate prin note, constituie un prim pas pe drumul conştientizării competenţelor în mod independent. Notarea reciprocă este o altă formă a autoevaluării prin care elevii sunt puşi în situaţia de a-şi nota colegii, prin reciprocitate, fie la lucrările scrise, fie la examinarea de tip oral. Aceste exerciţii în cadrul activităţilor nonformale nu se concretizează în notare efectivă. Metoda de apreciere obiectivă a personalităţii constă în antrenarea întregului colectiv al clasei în evidenţierea rezultatelor obţinute de elevii săi, prin coroborarea a cât mai multe informaţii şi aprecieri în vederea formării unor reprezentări cât mai complete despre fiecare elev în parte şi ale tuturor la un loc. Pentru formarea deprinderilor autoevaluative la elevi este necesar ca aceştia să cunoască obiectivele prestabilite şi criteriile de evaluare ale diverselor sarcini. Astfel elevii sunt încurajaţi să reflecteze asupra activităţii lor individuale şi contribuţiei în cadrul grupului. Pentru a realiza acest lucru cadrul didactic coordonator al activităţii nonformale trebuie să facă cunoscut elevilor înca de la început, standardele de expectanţe valorice şi criterii de reuşită. Şi în cadrul activităţilor nonformale este necesar să se aibă în vedere în cazul proiectării unei probe de evaluare câteva aspecte metodologice, pentru a conferi validitate şi eficacittate acestora. Pentru început cadrul didactic stabileşte ce evaluează conform procesului de formare, rezultatele aşteptate, niveluri de performanţă stabilite, competenţe angajate în acţiune, tipul de aptitudini, abilităţi, capacităţi, elemente de competenţă, reprezentări mentale, atitudini, randamentul urmărite a se forma şi nu în ultimul rând aficienţa actului educaţional.

Etapele demersului evaluativ: Stabilirea obiectivelor de evaluare; Stabilirea conţinuturilor curriculum-ului, reprezentative pentru obiectivele pe care dorim şă le evaluăm; Stabilirea instrumentelor de evaluare; Redactarea probei; Utilizarea descriptorilor de performanţă; Acordarea calificativelor în funcţie de descriptorii de performanţă şi comunicarea rezultatelor aprecierii; Analiza erorilor şi dificultăţilor; Corectarea greşelilor. În activităţile de tip nonformal se acordă o importanţă mult mai mare formării deprinderii de autoapreciere şi autoevaluare a propriilor performanţe, astfel elevii dobândesc acele cunoştinţe şi deprinderi de apreciere corectă şi obiectivă, cu spirit de fair-play propria prestaţie vizavi de cea a colegilor şi în plus dobândesc acea capacitate de a observa propria evoluţie, un aspect deosebit de greu de realizat având în vedere subiectivitatea specifică. Activităţile nonformale pun la îndemâna cadrelor didactice oportunităţi multiple ca prin efort susţinut, prin exerciţii şi perseverenţă elevii să dobândească aceste deprinderi şi aptitudini de evaluare, interevaluare şi autoevaluare obiectivă. Acest aspect este posibil de realizat şi datorită transparenţei activităţii nonformale, a modului de organizare şi desfăşurare a evaluărilor, a informării permanente şi imediată asupra rezultatelor, punerea de comun acord pentru intervenţiile didactice, reprezintă condiţii esenţiale pentru punerea în practică a unui sistem obiectiv de evaluare formativă.

Bibliografie:

• - Kelemen Gabriela, Metodica activităţilor culturale, civice şi recreative, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad, 2012;
• - Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006;
• - Nicola, I., Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.