Educația preșcolară și perspectivele dezvoltării personalității

Obiectivele educației preșcolare sunt orientate spre finalizarea și accelerarea formării capacităților care conturează personalitatea, în raport cu specificul vârstei cronologice și individuale, după deschiderea orizontului cultural și pregătirea copilului pentru școală. După familie, grădinița este prima experiență de viață a copilului în societate. Grădinița este o instituție de învățământ cu propria viață socială, diferită structural de cea familială, dacă păstrează amprenta atmosferei familiale. Din perspectiva unei baze solide pentru viitoarea personalitate dinamică, creativă, activă, grădinița împreună cu familia și cu societatea civilă își concentrează eforturile pentru a asigura o educație preșcolară de calitate, eficient și concentrat pe nevoile copiilor. Aici copilul face cunoștință cu activități și obiecte care îi stimulează gustul pentru investigație și acțiune, îl determină să se exprime angajându-se în relații sociale de grup. Tendința actuală în țara noastră este scăderea vârstei de integrare în școală la 6 ani. Cu cât copilul este solicitat de factorii excitatori cognitivi, psihomotori, afectivi cu intensitate optimă, cu alternanță tonică, cu atât acumulările asimilatorii cresc, se formează structurile intelectuale și, prin consumul de energie, cresc funcțiile segmentelor psihice, primirea informațiilor și a capacităților intelectuale. Educația preșcolară organizată este concepută pentru a fi realizată în funcție de două aspecte dominante: o primă etapă de socializare și o a doua etapă de pregătire pentru școală. Preșcolarul reprezintă o personalitate în curs de dezvoltare, un viitor adult și nu un adult în miniatură. Educaţia preşcolară contribuie alături de familie, la sedimentarea primei trepte a edificiului personalităţii, ea fiind urmată de educaţia şcolară, desigur fără a uita pe tot parcursul şi influenţa mediului social. Educația preșcolară nu se limitează la formarea intelectuală, ci reprezintă în principal educația simțurilor, comportamentul civilizat, autocontrolul, voința, creativitatea și autonomia personală, atitudinea pozitivă față de ceilalți și mediul înconjurător. Prin educație și educație corespunzătoare, copilul dobândește suficiente informații pentru vârsta sa despre mediul înconjurător, își dezvoltă abilitatea de a observa, de a se exprima corect, de a opera cu o mulțime de obiecte. Procesul de înțelegere este condiționat de participarea activă a copilului la procesul de cunoaștere, de angajamentul său în descoperirea noului, de problematizare. O condiție de bază este ca jocul să rămână activitatea dominantă în grădiniță. O condiție de succes este îmbunătățirea și extinderea experienței personale a copilului. Prin gama de activități desfășurate și alese în mod liber, educatoarea organizează, sistematizează, completează informațiile pe care copiii le au la intrarea în instituție și le pregătește treptat pentru școală. O preocupare majoră este de a sublinia individualizarea procesului instructiv-educativ pentru recuperarea întârzierilor, corectarea posibilelor erori de educație în familie și, în special, pentru dezvoltarea maximă a potențialului copiilor. În grădinițele românești au început, acum 7-10 ani, să intre în alternative pedagogice precum: pedagogia Waldorf, Petas; sistemul Head Start; Step by Step; Montessori; Jena Petersen şi altele. Reluate cu atenţie şi aplicate cu discernământ unele dintre acestea pot constitui alternative viabile, altele pot oferi modele. Potrivit lui Montessori (1965, p. 36), atunci când copiii se implică în joc, ei învață despre lumea și realitatea modului în care lucrurile funcționează. Teoria constructivistă a lui Bruner (1966, p. 78) consideră că procesul de învățare este un proces activ în care elevii construiesc noi idei sau concepte bazându-se pe cunoștințele lor actuale / trecute.  Copilul selectează și transformă informația, construiește ipoteze și ia decizii, bazându-se pe structura cognitivă (schemele, modelele mentale) care oferă experiență și organizare experienței și permite copilului să depășească informațiile oferite (Bruner, 1966, p. 59).

Bibliografie

1.     *** (2009), Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea copilului.

2.    ***(2019), Curriculum pentru învățământul preșcolar (3 – 6/7 ani).