DE LA METODĂ LA JOCUL DIDACTIC

Omul ca fiinţă raţională prefigurează , îşi imaginează ceea ce vrea să edifice.În mintea sa el realizează un plan. Se pune problema transformării planului ideal în plan real sau în realitate.Pentru parcurgerea distanţei între ideal şi real, grecii antici au propus expresia methodos (odos-cale, drum; metha-către, spre), ceea ce înseamnă cale de urmat în vedrea atingerii unui scop, un mod de urmărire,de căutare, de cercetare în vederea descoperirii, a aflării adevărului.Alte semnificaţii:cale spre... drumul spre... cale de acţiune. Metoda este, în sens larg, calea urmată pentru atingerea unui scop, a unui obiectiv operaţional sau de referinţă, este un mod organizat de gândire şi de lucru. În sens mai restrâns, metoda poate fi considerată ca fiind calea urmată în vederea cunoaşterii unui obiect sau fenomen. Prin metodă trebuie să înţelegem atât un mod de cercetare cât şi un sistem de reguli sau principii de cunoaştere, de însuşire a cunoştinţelor ştiinţifice. „În activitatea didactică metoda se defineşte drept o cale de urmat în vederea atingerii obiectivelor instructiv – educative dinainte stabilite, ca cele de transmitere şi însuşire a unor cunoştinţe, de formare a unor priceperi şi deprinderi etc.” ( Cerghit, 1995).

Noţiunea de metodă în pedagogie a evoluat de-a lungul timpului, astfel că acum, metoda desemnează o cale pe care învăţătorul o urmează pentru a ajuta elevii să găsească ei înşişi o cale proprie de parcurs în vederea redescoperirii unor adevăruri stabilite deja de ştiinţă. Metodele didactice folosite de învăţător constituie o sursă însemnată de creştere a randamentului învăţării la diferite obiecte. Mă voi referi în continuare la metodele folosite la obiectele Geografia României şi Ştiinţe (ultimul obiect  doar sub aspect geografic de sinteză, în sensul de cunoaşterea mediului înconjurător). Însuşirea unor cunoştinţe, formarea unor capacităţi poate fi mai uşoară sau mai dificilă în funcţie de metodele folosite de către învăţător. Fiecare peoiect didactic include în structura sa metodele şi procedeele ce urmează a fi folosite. În stabilirea şi folosirea metodelor, învăţătorul se poate manifesta  plenar, îşi pune în valoare creativitatea didactică, spiritul său de inovaţie. Pentru învăţător, metoda constituie o tehnică de predare iar pentru elev, metoda devine o tehnică a învăţării. Dacă tehnica de învăţare este eficientă, pentru elev apar schimbările educaţionale precizate în obiective ( generele, de referinţă, operaţionale) iar procesul de învăţare umană poate deveni un proces raţional de instruire şi autoinstruire. De fapt pregătirea în şcoală are ca scop tocmai transformarea procesului de învăţare în procese de instruire cu acelaşi ritm pentru toţi elevii. Învăţătorul trebuie să creeze situaţii optime de învăţare, iar acestea ridică problema alegerii, combinării sau a inventării unor metode şi procedee, ceea ce presupune cunoaşterea metodelor şi a eficienţei lor.

Există deja o bogată literatură de specialitate cu privire la metodele didactice, astfel că s-a ajuns la stadiul de elaborare a unor clasificări ale acestora. Nu ne vom opri asupra acestor clasificări. Arătăm doar că I. Cerghit şi colaboratorii includ jocul didactic în categoria metodelor bazate pe acţiune, alături de exerciţii, lucrări practice, învăţarea dramatizată . M.E. Dulamă include jocul didactic, în clasificarea pe care o face după criteriul registrului în care se operează, în registrul acţional, alături de experiment, munca cu manualul şi cartea, modelarea, lucrările de laborator, jocul de rol etc. ( Didactica, 1995) Aceeaşi autoare include jocul didactic geografic în categoria metodelor cu rol activ. Jocul didactic reprezintă de fapt o metodă de simulare, alături de învăţarea prin dramatizare. Jocul didactic geografic satisface nevoia de motricitate şi gândire concretă nu numai la preşcolari ci şi la elevii din ciclul primar şi gimnazial. În om există instinctul de activitate, care la copii se manifestă sub forma jocului. Jocul, în ansamblu, este o activitate naturală umană urmărită prin ea însăşi, fără un scop material sau vizibil util. El se organizează după reguli benevol acceptate. El generează plăcere, bucurie, destindere, determină anumite sentimente de înălţare sufletească dar şi de satisfacţie. Desigur că există deosebiri între jocul în sine şi jocul didactic. În cele ce urmează ne vom referi doar la jocul didactic, rolul jocului în formarea capacităţilor de cunoaştere, a priceperilor şi deprinderilor. Învăţătorul trebuie să aibă în vedere valenţele formative şi educative ale jocului didactic: faptul că elevii învaţă cu plăcere, faptul că devin curajoşi, capătă încredere în forţe proprii, cei timizi devenind mai activi şi volubili. Jocul îi învaţă să-şi subordoneze interesele personale intereselor de grup ( mai ales când este vorba de jocuri pe grupe), jocul obligă la o anumită disciplină. Respectarea regulilor jocului este o condiţie obligatorie a reuşitei şi a plăcerii acestuia. În plus, jocurile dezvoltă spiritul de observare, creaţia, înlătură monotonia, au caracter pronunţat relaxant.

Referindu-ne la jocul didactic la obiectele Geografia României ( clasa a IV-a)  şi Ştiinţe ( clasa a III-a) , trebuie să arătăm că învăţătorul introduce jocurile la lecţie doar dacă acestea vizează obiectivele operaţionale propuse şi cănd există o concordanţă între conţinutul lecţiei şi al jocurilor. Aspectul înainte menţionat este foarte important pentru că, altfel, jocul nu mai are atribut de didactic. Învăţătorul are obligaţia de a pregăti bine jocul, de a stabili regulile acestuia. În timpul lecţiei el organizează elevii, explică regulile şi conduce jocul, iar în final va stabili sau nu va stabili „ recompense”. Dacă nu va stabili recompense o va face cu scopul ca elevii să nu urmărească recompensa ( atribuirea unui calificativ, de exemplu) ci obiectivele de cunoaştere pe care jocul le vizează. Nu este o greşală ca să se atribuie şi calificative mai ales pentru elevii care au găsit cele mai rapide soluţii şi cele mai originale. La urma urmei, învăţătorul trebuie să evalueze activitatea şi prin aceasta şi comportamentul elevilor. Există posibilitatea ca elevi care păreau retraşi să găsească rezolvarea rapidă şi corectă a unor situaţii. În aceste cazuri acordarea unor calificative se impune în mod deosebit. Jocul geografic vizează aspecte concrete, practice şi de aceea el este mult apreciat de elevi. 

Având în vedere marea lor varietate , jocurile didactice pot fi împărţite în diferite tipuri după anumite criterii.Nu ne vom opri asupra acestora dar arătăm totuşi că la lecţiile de Geografia României şi de Ştiinţe sunt folosite mai ales, jocuri de orientare, jocurile aplicative, jocurile simbolice, jocurile logice, jocurile de memorizare, la care se adaugă jocurile- ghicitori, jocurile de cuvinte încrucişate(rebusurile), aritmografele etc.Există deja un anumit ,,repertoriu” de jocuri. Menţionăm câteva pentru elevii din clasa a IV-a: ,, lanţul denumirilor geografice”, ,,jocul oraşelor”, ,,jocul râurilor şi lacurilor”etc., inclusiv jocurile concurs de tip ,,Robingo” sau ,,Vrei să fii miliardar?”, dacă sunt conforme cu programa şcolară. Din categoria jocurilor didactice face parte şi jocul de roluri.Fiind o metodă activă de învăţare , bazată pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene geografice sau din natura înconjurătoare, jocul de roluri este din ce în ce mai mult folosit la lecţiile de Geografia României şi de Ştiinţe dar şi la alte obiecte de învăţământ. În cazul jocului de rol, elevii, ca nişte actori, interpretează roluri ale unor elemente din natură( picătura de ploaie, ogorul, pădurea, apa râului, vântul, un munte tocit, un vulcan etc) fie ca rol principal, fie ca rol secundar. Obiectivele jocurilor de roluri pot fi: 

-modul de gândire al elevilor (cu accent pe gândirea creatoare);

-trăiri şi acţiuni specifice personajului(fenomenului) interpretat;

-formarea aspiraţiilor, a simpatiilor, a dragostei faţă de ţară, faţă de mediul înconjurător;

-formarea sentimentului de compasiune faţă de cei aflaţi în dificultate dar şi ajutorarea acestora (compasiunea faţă de apa poluată, faţă de defrişarea sălbatică a pădurilor şi propunerea unor soluţii de ieşire din impas);

-folosirea de către elevi a unor vechi cunoştinţe înainte dobândite pentru înţelegerea şi rezolvarea unor situaţii noi, diferite;

-stabilirea de relaţii între obiecte şi fenomene şi traducerea lor în scenă, etc;

Atât în cadrul jocurilor didactice propriu-zise cât şi în cadrul jocului de rol, învăţătorul are sarcini deosebite.Mai ales în cazul jocului de rol, învăţătorul este un fel de regizor care are simţul măsurii, astfel încât să se asigure mesajul ştiinţific, dar să se lase şi suficiente posibilităţi pentru manifestarea personalităţii, originalităţii elevilor.Desigur că ,,vedete”vor fi cei care cunosc mai mult, cei care au unele capacităţi de cunoaştere. Ei vor ,,juca”în rolurile principale. Este posibil ca jocul de roluri să nu dea rezultatele scontate la început. Este nevoie de noi încercări, de noi căutări, de perseverenţă şi rezultatele nu vor înceta să apară. Jocul didactic folosit cu discernământ poate contribui la formarea şi exersarea deprinderilor de orientare, de înţelegere şi explicare a unor fenomene naturale ,la însuşirea , înţelegerea şi definirea noţiunilor geografice şi ştiinţifice de bază, la citirea şi interpretarea hărţilor, la rezolvarea corectă a unor probleme de metrică a spaţiului şi timpului. Prin joc dar şi prin exerciţii se face raportarea permanentă a fenomenelor de la parte la întreg şi invers.

BIBLIOGRAFIE

1.I. Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu, Didactica, E.D.P., Bucureşti, 1995

2.M.E. Dulamă, Didactica, Ed. Clusium, 1996