RUMINATIILE

Ruminațiile reprezintă tiparul de gândire prin care te întorci din nou și din nou la evenimente, comportamente, emoții care au avut loc. Cu alte cuvinte ruminezi în minte, aduci în prezent momente deja închise, de care nu te poți desprinde. S-a constatat în urma studiilor că ruminațiile cresc durata și intensitatea emoțiilor negative și pot prezice debutul, numărul și durata episoadelor depresive  (Morrow & Nolen-Hoeksema, 1990; Bushman 2002; Robinson și al, 2003). Prin urmare, această strategie de reglare emoțională este foarte răspândită în populațiile clinice (Aldao, 2010). Se spune că ființele umane sunt singura specie care poate reflecta asupra ei însăşi. Auto-reflecția, procesul de concentrare asupra propriilor experiențe, gânduri și sentimente, a constituit subiectul a numeroase cercetări în ultimii ani (Ingram, 1990; Mor & Winquist, 2002; Papageorgiou & Wells, 2004). O mare parte din aceste cercetări s-au focusat asupra formelor dezadaptative de auto-reflecție la persoanele predispuse la depresie, anxietate sau alte forme de psihopatologie. Mor şi Winquist (2002) în meta-analiza din cadrul literaturii privind atenţia, concentrării asupra propriului sine, propriei persoane, au concluzionat că ruminarea este forma cea mai puternică şi în mod constant asociată simptomelor depresive. Conceptualizarea și operaţiunile de ruminare, în teoria tipurilor/modelelor de răspuns au fost utilizate cel mai des în cercetarea privind ruminarea depresivă (Nolen-Hoeksema, 1991). Conform teoriei modelelor de răspuns, ruminarea este un mod de a răspunde la distres, care implică focalizarea pasivă asupra simptomelor de stres și asupra cauzelor și consecințelor acestor simptome. Ruminația nu duce la activarea spre rezolvarea problemelor, pentru schimbarea circumstanțelor acestor simptome. În schimb, persoanele care ruminează rămân fixate pe problemele și sentimentele lor, fără a lua măsuri. 

Conținutul gândirii ruminative, pentru oamenii deprimaţi este de obicei negativ ca valență, similar cu gândurile automate, modele şi stiluri cognitive negative care au fost studiate pe larg de către teoreticieni cognitivi (Beck, 1967). 

Noi definim ruminaţia, cu toate acestea, ca procesul de gândire perseverativă despre propriile sentimente și probleme, în loc de gândire asupra conținutului specific al gândurilor. 

Cu toate acestea, ruminația este corelată cu o varietate de stiluri cognitive dezadaptative, inclusiv stiluri inferențiale sau atribuționale negative, atitudini disfuncționale, lipsa de speranţă, pesimism, auto-critica, stăpânirea de sine scăzută, dependență și nevroză. 

Ruminaţia pare să aibă o relație privilegiată cu depresia cu mult peste relația sa cu stilurile cognitive negative, continuând să fie legată astfel de depresie, chiar şi după verificarea statisticilor pentru nevroză, pesimism, perfecționism și alte câteva stiluri cognitive negative (Flett, Madorsky, Hewitt & Heisel, 2002; Nolen-Hoeksema, 1994; Spasojevic & Alloy, 2001). Într-adevăr, s-a descoperit că ruminaţia mediază parțial sau în totalitate relația dintre depresie și nevroză - stiluri inferențiale negative, atitudini disfuncționale, autocritică, dependență, și sărăcie.

Conform teoriei stilurilor de răspuns Nolen-Hoeksema (1991), ruminaţia exacerbează și prelungește distresul, în special depresia, prin mai multe mecanisme. 

·      În primul rând, ruminația accentuează efectele dispoziţiei depresive asupra gândirii, făcând mult mai probabil că oamenii vor folosi gândurile şi amintirile negative activate de starea lor de depresie pentru a înțelege circumstanțele actuale. 

·      În al doilea rând, ruminația interferează cu rezolvarea eficientă a problemelor, în parte prin gândirea mai pesimistă. 

·      În al treilea rând, ruminația interferează cu un comportament instrumental, ceea ce duce la creșterea situațiilor stresante. 

În plus, au susținut că persoanele care ruminează cronic vor pierde suportul social, situaţie care, la rândul său, le va alimenta depresia (Nolen-Hoeksema & Davis, 1999). Aceste consecințe ale ruminaţiei fac ca simptomele iniţiale de depresie să devină mai severe şi să evolueze în episoade majore de depresie. În plus, acestea ar putea prelungi episoadele depresive curente. 

O alternativă adaptativă și instrumentală este folosirea distragerii plăcute/pozitive sau neutre pentru a îmbunătăţii starea de spirit şi a ameliora simptomele depresive. Apoi, dacă este necesar, se poate trece la rezolvarea problemelor (Nolen - Hoeksema, 1991). 

Răspunsurile care distrag sunt gânduri și comportamente care ajută la distragerea  atenției cuiva de la o starea de spirit depresivă și consecințele sale, de exemplu: o alergare sau o plimbare cu bicicleta, vizionarea un film cu prietenii, sau concentrarea asupra unui proiect la locul de muncă. Distragerile atenției eficiente nu includ activități în mod inerent periculoase sau auto-distructive, cum ar fi conducerea nesăbuită, consumul exagerat de alcool, abuzul de droguri, sau un comportament agresiv, care pot îndepărta atenția de la problemele curente pe termen scurt, dar sunt nocive pe termen lung. 

Sa-ti fie bine!