Controlul emoțiilor vs. controlul comportamentului, atunci când ne confruntăm cu emoții.
O emoție este un sistem, un ansamblu de elemente sau componente aflate în interacțiune: componenta subiectivă (trăirea), componenta cognitivă (interpretarea semnificației stimulului), componenta comportamentală (tendința de acțiune și expresivitatea emoțiilor) și componenta neurofiziologică (modificările organice, neurovegetative). Este ușor de anticipat faptul că, în general, oamenii reacționează pozitiv la unele evenimente ( de exemplu a câștiga la loterie) și negativ la celălalte evenimente (atunci când își pierd locul de muncă). Dimpotrivă, se poate deduce, momentul în care se întâlnești un prieten plângând, este mai probabil ca acesta să fi experimentat un eveniment negativ, nu unul pozitiv. Aceste inferențe sunt exemple de raționament despre emoții: o abilitate umană vitală și aproape omniprezentă. Această abilitate de a raționa cu privire la emoții sprijină nenumărate comportamente sociale, de la menținerea relațiilor sănătoase.
Termenul de cunoaștere afectivă a emoțiilor prin colectarea de procese cognitive care implică raționamentul despre emoție. Acestea oferă un cadru abstract pentru raționament și permit atât explicații ale evenimentelor din trecut, cât și predicții ale evenimentelor viitoare. Una dintre cele mai influente teorii legate de formarea emoţiilor este
teoria evaluării.
Conform acestei teorii Lazarus (1991); Smith & Lazarus (1993), emoţia ia naştere ca rezultat al unei întâlniri între persoană şi mediu. Emoţia rezultantă depinde de modul în care această tranzacţie este evaluată de individ, dacă este evaluată ca fiind dăunătoare, benefică, ameninţătoare sau provocatoare. Tranzacţia se formează implicând atât scopurile individului, cât şi reprezentarea cognitivă a întâlnirii. Evaluările (cogniţii calde) denotă modul în care reprezentările întâlnirii cu situaţia-stimul sunt procesate în termeni de relevanţă pentru scopurile persoanei, cât şi pentru starea sa de bine. Emoţiile au potenţialul de a fi dăunătoare. Mai specific, managementul ineficient sau fără succes al emoţiilor poate, pe termen lung, să conducă la geneza şi simptomatologia multor probleme psihiatrice.
O altă caracteristică frecvent descrisă de emoție are de a face cu
maleabilitatea
. Și anume că emoţiile posedă o calitate imperativă, în sensul că acestea pot întrerupe ceea ce facem și să forțeze conștiința noastră. Cu toate acestea, emoțiile trebuie să concureze cu alte răspunsuri prilejuite de situațiile în care suntem și, prin urmare, nu în mod automat cu alte răspunsuri posibile situației. Maleabilitatea emoției ca și caracteristică a fost studiată de James (1884), care a văzut emoțiile răspunsuri tendențioase care pot fi modulate într-un număr mare de moduri. Acest aspect este important pentru a analiza modalitatea de reglare emoțională, pentru că este această caracteristică crește posibilitățile de reglare emoțională.
Baumaister consideră că oamenii au capacitatea de a rezista impulsurilor lor, de a-şi adapta comportamentul la o varietate largă de standarde, de a-şi schimba comportamentul curent în vederea atingerii scopurilor pe termen lung.
{"children":[{"text":"Controlul emoțiilor vs. controlul comportamentului, atunci când ne confruntăm cu emoții. Există un mare de dezacord cu privire la faptul ca reglarea emoțională se referă la controlul emoțiilor negative sau controlul comportamentului atunci când individul se confruntă cu emoții negative. Mai exact, o abordare a fost aceea de a echivala reglarea emoțională cu controlul și reducerea emoțiilor negative ceea ce înseamnă că atunci când o persoană se confruntă cu emoții negative este un semn de dereglare emoțională."}]}Cu toate că presupunerea că emoțiile negative sunt perturbatoare, problematice, și/sau ar trebui să fie atent controlate este larg răspândită în psihologie (și în toată societatea noastră în ansamblu), cercetările recente furnizează dovezi că eforturile de a controla emoțiile negative nu poate fi întotdeauna eficient sau benefic. De exemplu, a existat un număr mare de cercetări în ultimul deceniu, indicând faptul că eforturile de a controla, suprima, sau de a evita trăirile interne (inclusiv emoțiile) pot avea de fapt efecte paradoxale, și anume creșterea frecvenței, severitatea și accesibilitatea acestor experiențe. Scherer vede emoțiile ca fiind ,,interfața dintre un organism și mediul său în continuă schimbare, o reacție de mediere, a situațiilor, a evenimentelor și răspunsurile comportamentale ale individului”. El postulează că într-o anumită stare, emoția este rezultatul unui proces de evaluare cognitivă, care se prezintă sub forma unei secvențe structurate rapid și ierarhic pe etape de prelucrare a stimului. Convingerea că procesul trebuie să fie în mod necesar ierarhic și secvențial se bazează pe premisa că, în condițiile în care funcția unei emoții este de a acționa ca un mecanism de supraviețuire, atunci individul trebuie să evalueze acele criterii care sunt esențiale pentru supraviețuirea lui, în primul rând, a pregăti o posibilă acțiune de urgență.
Sa-ti fie bine!