„Specificul educatiei timpurii in raport cu sistemul romanesc de invatamant”

Educaţia timpurie reprezintă totalitatea experienţelor individual realizate şi social existente sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă, cu rol de a proteja, creşte şi dezvolta fiinţa umană cu capacităţi şi achiziţii fizice, psihice, culturale specifice, cu identitate şi demnitate proprie. Aceasta reprezintă începutul educaţiei şi autoeducaţiei continue. Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice şi psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale, spirituale şi culturale complexe. Ceea ce învaţă copiii în primii ani reprezintă mai mult de jumătate decât vor învăţa tot restul vieţii.  Educaţia timpurie se realizează ca educaţie informală în familie, în relaţii de vecinătate şi în relaţii comunitare, prin mass-media – ca educaţie formală în creşe, grădiniţe şi alte instituţii de ocrotire şi educaţie; şi sub forma educaţiei nonformale în cluburi sportive, cluburi ale copiilor şi elevilor, dar se poate şi prin biblioteci, muzee, activităţi ale unor organizaţii nonguvernamentale ş.a.  Educaţia timpurie pentru valori reprezintă un tip de educaţie care îşi asumă misiunea şi responsabilitatea de a promova valori în mod explicit şi eficient prin finalităţi clare. În pedagogia românească educaţia timpurie reprezintă un concept nou. În mod tradiţional, problematica pedagogică a copilului de 0-6/7 ani a fost considerată ca educaţie preşcolară. Actuala politică educaţională nu include o secţiune specifică privind educaţia timpurie a copilului în perioada 0-3 ani. Focalizarea în domeniul educaţiei timpurii din cadrul actualei politici educaţionale se face pe educaţia preşcolară. Atât priorităţile pe plan naţional, cât şi cele pe plan internaţional impun cu stringenţă stabilirea unei politici şi a unui sistem de educaţie timpurie în interiorul cadrului mare al programului de Dezvoltare Timpurie a Copilului. De asemenea, este important ca sistemul naţional de educaţie timpurie să se dezvolte în contextul dat de Convenţia pentru Drepturile Copilului, de Ţintele Mileniului pentru Dezvoltare, care trebuie atinse până în 2015 şi de precondiţiie pentru integrare europeană a României, ca membru cu drepturi depline. Scopul Strategiei în domeniul educaţiei timpurii a copilului este de a-i asigura fiecărui copil dreptul la educaţie şi la dezvoltare deplină pentru a-i da posibilitatea să-şi atingă potenţialul maxim şi pentru a atinge standardele europene şi internaţionale. Obiectivul programelor de Dezvoltare Timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea psihică, emoţională şi socială a copiilor şi, pe termen lung, de a promova supravieţuirea copilului. Focalizarea pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. Este bine cunoscut şi evident faptul că alegerile făcute acum şi acţiunile întreprinse de părinţi şi de societate în copilăria timpurie au o puternică şi mai de durată influenţă asupra progresului individual al copilului şi asupra progresului naţiunilor în sens larg. Calitatea îngrijirii şi a protecţiei în această perioadă sunt cheile care înlătură moartea, boala, întârzierea în creştere, trauma, proasta alimentaţie, întârzierile de dezvoltare atâta timp cât ele asigură o creştere sănătoasă, stima de sine şi abilitatea de a învăţa, lucruri care, în schimb, sunt cruciale pentru pregătirea pentru şcoală, învăţarea continuă, eficacitatea programelor şcolare şi abilitatea viitoare a copiilor de a contribui ca părinţi, actori economici şi cetăţeni. Astfel, investiţia în copii cât mai de timpuriu ne conduce, pe termen lung, la dezvoltare socială şi la realizarea susţinută a drepturilor copilului. Pe plan internaţional, perioada de timp pentru educaţie timpurie este definită ca o perioadă a vieţii copilului de la concepţie până la vârsta de 8 ani; şi asta pentru că, în primul rând, acum are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului. Cei mai importanţi sunt primii doi ani din viaţă, când apar  cele mai semnificative schimbări din punct de vedere intelectual, emoţional, pshihologic şi social. Un program eficient educativ este un program care îşi propune să ia în seamă copilul de la primele momente ale existenţei sale şi care implică toţi agenţii educaţionali care contribuie la creşterea şi dezvoltarea lui. Educaţia timpurie se constituie într-o abordare pedagogică ce acoperă intervalul de la naştere la 6/7ani, interval în care au loc transformări profunde şi achiziţii fundamentale în dezvoltarea copilului. 

Note distinctive ale educaţiei timpurii

• copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate aspectele dezvoltării sale);

• vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor de educaţie timpurie (îngrijire, nutriţie, educaţie);

• adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener matur de joc, care cunoaşte toate detaliile şi regulile care trebuie respectate;

• activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională;

• părintele este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – grădiniţă – comunitate este hotărâtoare („Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar, 3-6/7 ani“, M.E.C.T., 2008).

Focalizarea pe educaţia timpurie este firească, ştiut fiind faptul că dezvoltarea copiilor este rapidă în această etapă de vârstă, iar valorificarea potenţialului pe care îl are copilul creează pentru acesta premisele performanţelor lui ulterioare. 

Cercetările în domeniul educaţiei timpurii preşcolare au evidenţiat corelaţii puternice între frecventarea grădiniţei şi comportamente copiilor ca elevi. Mai concret, remarcăm:

• progresul semnificativ în plan intelectual pentru copii, indiferent de mediul din care provin;

• efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea comportamentelor deviante precum şi a eşecului şcolar;

• descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

• dezvoltarea abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de învăţare;

• comportamente centrate pe sarcină;

• dezvoltare socio-emoţională;

• motivaţie şi atitudini pozitive faţă de învăţare.