PROIECT DIDACTIC
Clasa: a II-a; Disciplina: Comunicare în limba română; Aria curriculară: Limbă şi comunicare; Subiectul lecţiei: Textul narativ -Text suport: ”Cuibul de păsărele” după Cezar Petrescu; Tipul lecţiei: mixtă
Scopul: Formarea priceperilor și deprinderilor de citire corectă, conștientă și expresivă; Formularea de întrebări și răspunsuri referitoare la conținutul unui text citit.
Competenţe specifice vizate: 3.1. Citirea unor mesaje scrise, întâlnite în mediul cunoscut; 3.2. Identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut
Disciplina integrată: Dezvoltare personală; Arte vizuale și abilități practice
Obiective operaţionale: 3.1.1. să citească textul corect, conștient și expresiv; (Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev citește cel puțin corect textul); 3.2.1. să formuleze răspunsuri/întrebări corecte referitoare la conținutul textului citit; (Obiectivul se consideră realizat dacă fiecare elev formulează cel puțin răspunsuri referitoare la continutul textului).
Metode, procedee și tehnici didactice
: conversația, explicația, exercitiul-joc.
Mijloace de învățământ:
videoproiector, manual, manual digital, coli flip-chart cu întrebări/răspunsuri,
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup.
Durata: 45 minute
Bibliografie :
MOLAN, Vasile, (2014), ”Didactica disciplinelor Comunicare în limba română și Limba și literatura română în învățământul primar,
ediție revizuită, actualizată și completă. Studii critice”, Editura Miniped, București
***Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română - clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a,
aprobată prin OMEN 3418/19.03.2013, București, 2013
Desfășurarea activității
Etapele lecției:
Moment organizatoric; Reactualizarea cunoștințelor și deprinderilor; Activitate introductivă; Anunțarea temei și a obiectivelor; Prezentarea optimă a conținutului și dirijarea învățării; Fixarea cunoștințelor; Asigurarea retenției și a transferului; Aprecieri și recomandări.
Conținutul activității:
Asigur condiţiile organizatorice şi psihologice necesare pentru desfăşurarea orei de comunicare în limba română; Se verifică tema, cantitativ; Elevii vor urmări un material video despre viața păsărilor. În timp ce urmăresc materialul, elevii vor avea ca sarcină scrierea a 3 cuvinte referitoare la conținutul materialului vizionat, după o schemă de vocale/consoane dată. Activitatea se va desfășura sub forma unui joc Bingo-
Descoperă cuvântul!
, pe grupe. Grupa care reușește să scrie prima toate cele 3 cuvinte, va striga Bingo și va câștiga; Anunțarea temei și a obiectivelor lecției; *Citirea în șoaptă/ în gând a textului; Elevii citesc cu creionul în mână și identifică expresiile/cuvintele necunoscute; Formularea de răspunsuri la întrebări generale referitoare la conținutul textului. Elevii răspund la întrebări demonstrând citirea conștientă a textului; *Citire în lanț; * Citire ștafetă ”Aruncă mingea!”. Se explică cuvintele necunoscute după fiecare citire;
*
Citirea model – manualul digital; *Activitate pe grupe: formulare de întrebări și răspunsuri; Elevii formulează întrebări la răspunsuri referitoare la conținutul textului, scrise pe coli flip-chart; Un grup de elevi formulează răspunsul la o întrebare dată. (diferențierea învățării); Rezolvarea sarcinii se scrie pe coala flip-chart; Activitate pe grupe: joc puzzle de reconstituire a unor propoziții, ordonând cuvinte date dintr-o lista de cuvinte ce conține si distractori; Colorarea unor ouă desenate pe o planșă și scrierea unor mesaje de protejare a păsărilor; Aprecieri cu privire la modul în care s-a desfășurat activitatea.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația; conversația explicația exercițiul; conversația exercițiul-joc.
Mijloace de învățământ: manual; caietele elevelor; material video; Videoproiector; Calculator; Fișe cu sarcini; Joc Bingo; minge; coli flip-chart.
Forme de organizare: frontal; frontal individual; Pe grupe;
Evaluare: observare sistematică a comportamentului elevilor.