Familia - mediul educațional

1. Noțiuni introductive -

Familia a fost și va rămâne prima școală a omului. Se știe că educația copilului începe mai devreme de naștere. Un lucru important este ca părinții să nu confunde educația cu dresajul și să înțeleagă că educația implică nu doar orientare și control asupra copilului de către părinți, ci și conduita părinților de către ei înșiși. Familia este temelia pe care se clădește edificiul personalității copilului. Pentru a atrage atenția asupra importantelor probleme de educare a copiilor în familie, ar fi că în antepreșcolaritate debutează personalitatea infantilă, pentru instalarea primelor trăsături caracteristice ale copiilor, părinții sunt responsabili, fără a putea învinovăți educatorii de profesie pentru eventualele carențe ale educației copiilor. După unii autori, carențele educației la nivelul familiei s-ar datora, în principal:

a) Lipsa integrității cuplului familial;

b) Nivelul profesional scăzut al părinților și lipsa de preocupare pentru educația copiilor;

c) Nivelul cultural scăzut și lipsa de preocupări spirituale din cadrul familiei;

d) Schimbării frecvente a mediului familial ( obligat să trăiască într-o ambianță străină, copilul va face eforturi de adaptare, care vor avea urmări asupra psihicului copilului); 

e) Regimului educativ deficitar. Datorită educației empirice pe care o realizează, mulți părinți săvârșesc inconștient greșeli care au efecte nocive asupra  echilibrului psihic al copilului, precum nepăsarea, răsfățul, lipsa autorității morale a părinților, lipsa exemplului pozitiv, severitatea prea mare.

Funcțiile familiei sunt de două feluri:

a) Funcții interne, care cuprind  crearea, menținerea și consolidarea statutului familiei, unității și integrității sale; 

b) Funcții externe, care au în vedere încadrarea vieții familiei în ansamblul celei sociale, precum și încadrarea maturilor apți de muncă în procesul producției.

2. Expectanțele societății privind familia ca mediu educațional 

Educația în familie este esențială pentru bunul mers al societății, făcută prin mijloacele dreptului civil și al familiei. Practica judiciara a stabilit ca răspunderea părinților prin faptele cauzatoare de prejudicii săvârșite de minor poate fi angajată în raport cu deficiențele manifestate în educația copilului minor. O altă obligație le revine părinților și în cazul în care copilul este internat la o școală de reeducare, considerându-se, pe bună dreptate că o asemenea măsură se datorează relelor sale comportări, determinate de o insuficiență supraveghere și educație. Totodată in cazul copilului minor care săvârșește fapta prejudiciabilă, fiind încredințat unuia dintre părinți, practica judiciară si literatura de specialitate afirmă ca și părintele la care nu locuiește copilul minor, indiferent dacă i-a fost sau nu încredințat, trebuie să fie răspunzător pentru prejudiciile cauzate acestuia. Încredințarea copilului unuia dintre părinți se stabilește în interesul minorului, ceea ce înseamnă că celălalt părinte continuă să aibă drepturile și îndatoririle părintești. Astfel Codul familiei recunoaște părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul o serie de drepturi inclusiv dreptul și, în același timp obligația de a veghea la educarea copilului. Așadar, textul art. 100 C Fam. prevede imperativ că părinții sunt obligați să se îngrijească de dezvoltarea fizică a copilului, „ de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia”.

Părintele are obligația de a-l învăța pe copil legătura dintre comportarea unui fapt și consecința acestuia, iar pentru acest lucru trebuie să fie dispuși să lase copilul să sufere o anumită neplăcere cauzată de comportarea sa iresponsabilă, să cerem copilului să poarte responsabilitatea potrivită vârstei sale și, uneori, să încerce din fructul amar al lipsei de răspundere. 

3. Specificul educației în familie

Trăsăturile de bază ale educației în familie sunt:

a) Educația în familie este temelia peste care se vor suprapune celelalte influențe educative, e ne fiind numai punctul de plecare, ci și factorul accelerator al dezvoltării comportamentelor copilului, al diferențierii și individualizării acestuia;

b) Educația în familie are un caracter spontan, neorganizat și nesistematizat; astfel ea oferă copiilor prilejul de a asimila o serie de experiențe socioumane, semnificații și valori sociale, stiluri comportamentale, modalități de acomodare, roluri și comportamente interpersonale, adaptare și armonizare interpersonală.

c) Influența de formare a aptitudinilor și deprinderilor este foarte puternică, pentru că are la bază componenta afectivă, care se exprimă în sentimentele de dragoste ce leagă părinții de copii. Dacă un copil are iubirea, sprijinul și încurajarea pozitivă din partea părinților are toate șansele unui dezvoltări armonioasă și bună.

d) Manifestă asupra copilului – ființa în formare, de o mare plasticitate  sub raport somatic, psihic și relațional – lasă urme puternice în personalitatea individului. Stilul comportamental al părinților cu alte cuvinte maniera cronică, curentă de a se raporta la alții influențează gradul de reținere sau agresivitate al copilului, comportamentul lui prosocial,elaborarea valorilor morale, imaginea de sine și dezvoltarea competențelor sociale.

4. Vârsta școlară mică și sarcinile educației în familie

La această vârstă, calitatea influențelor educative depinde de modul în care părinții înțeleg următoarele aspecte:

• - Copilul este foarte receptiv la această vârstă la influențele adultului; 
• - Începutul vieții școlare nu înseamnă pentru părinte scutirea de răspunderi educative, în sensul că acestea trec în sarcina școlii și a învățătorului;
• - Copilul învață foarte ușor limbile străine;
• - Acest început al vieții școlare este totodată începutul activităților de învățare, ca activitate dominantă, care îi cere copilului nu doar un efort intelectual considerabil dar și o foarte mare rezistență fizică; 
• - Majoritatea copiilor, la această vârstă iubesc învățătura, astfel părinții trebuie să profite,oferindu-le condiții cât mai bune pentru a studia. Părintele trebuie să valorifice această deschidere a personalității școlarului mic spre tendința de a afla, de cunoaștere, pentru a-i cultiva atașamentul față de școală și învățătură și interesul pentru cunoaștere.
• - În procesul de dezvoltare a aptitudinilor, sunt importante nu numai reușitele copilului  ci  și modul în care reacționează cei din jur la aceste reușite.