1. Noțiuni introductive

Evaluarea este o noțiune generică, folosită cu multiple semnificații în diverse domenii. Verbul „a evalua” are sinonime precum: a estima, a aprecia, a judeca, a măsura, a examina, a constata, a cântări, a nota, a valida, a valoriza.

Cu cât o activitate este mai complexă și urmărește atingerea unor obiective, cu atât devine mai necesară evaluarea. În învățământul primar, evaluarea:

• stă la baza modelării școlarului,
• direcționează procesul spre atingerea scopurilor,
• reprezintă un proces complex, ce include acțiuni, intervenții, atitudini și trăiri afective.

Aspecte de avut în vedere:

• conținuturile și obiectivele evaluate;
• scopul și perspectiva evaluării;
• momentul evaluării (inițial, pe parcurs, final);
• modalitatea și instrumentele utilizate;
• procesarea și valorificarea datelor;
• criteriile de evaluare.

Astfel, stabilirea obiectivelor și planificarea evaluării echivalează cu determinarea momentului, a metodelor și a modului de valorificare a rezultatelor.

2. Tipuri de evaluare

Evaluarea inițială (predictivă)

• Realizată la începutul activității de instruire.
• Scop: cunoașterea nivelului de pregătire, a capacităților de învățare, a cunoștințelor deja stăpânite.
• Verifică existența resurselor necesare pentru etapa următoare.

3. Metode de evaluare

a) Evaluarea orală

• Se realizează prin întrebări și răspunsuri, ca verificare curentă și parțială.
• Implică abilități de comunicare: transmiterea și receptarea mesajelor, formularea întrebărilor și răspunsurilor, dialog, pronunție corectă.

Forme de aplicare:

• conversația de verificare;
• repovestirea după imagini;
• descrierea și reconstituirea (puzzle);
• completarea unor dialoguri incomplete.

Avantaj: feedback imediat.

b) Evaluarea scrisă

• Permite verificarea unui număr mare de elevi într-un timp scurt.
• Favorizează obiectivitatea notării.
• Avantajoasă pentru elevii emotivi sau care gândesc mai lent.

Forme de aplicare:

• extemporal,
• lucrări independente în clasă,
• lucrări de control,
• teme pentru acasă,
• teste.

c) Evaluarea practică

• Oferă elevilor posibilitatea de a aplica cunoștințele teoretice.
• Evaluează gradul de însușire a deprinderilor practice.

Forme de aplicare:

• confecționarea unor obiecte,
• experiențe sau lucrări experimentale,
• desene, schițe, grafice,
• interpretarea de roluri,
• probe sportive.

d) Metode complementare (Step by Step)

• observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor,
• investigația,
• proiectul,
• portofoliul,
• autoevaluarea.

4. Concluzii

• Nicio metodă de evaluare nu este completă în sine.
• Fiecare prezintă avantaje și limite.
• Îmbinarea diferitelor tehnici reprezintă singura modalitate prin care se poate verifica obiectiv realizarea obiectivelor educaționale.

Bibliografie

• D’Hainaut, Louis, Interdisciplinaritate şi integrare, în Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, EDP, Bucureşti, 1981.
• Neacşu, Ioan; Stoica, Adrian (coord.), Ghid general de evaluare şi examinare, M.I., CNEE, Aramis, Bucureşti, 1998.
• Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, Editura Polirom, Iaşi, 1999.